MEDIEREA

Cadru

Mecanismul medierii este universal; în lume sunt practicate mai multe forme ale medierii -functie de tipul conflictelor si mediul lor, existând unele asa-zis modele (australian, american, german,etc.). Pe glob, sistemul medierii este cel ce ajuta în plus cetatenii, aplicarea maxima fiind în America

Latina. O mediere europeana nu exista dar pe plan mondial - statistic - modelul "francez" de mediereare cel mai înalt procent de reusita (80%) în solutionarea conflictelor; în continuare ne vom concentraasupra sa, prezentându-l cu aspectele lui pozitive si negative, concluziile ramânând cititorului:

Medierea ofera acceptarea realitatii diferitelor grade de violenta si este o întâlnire cu cel maidificil lucru din viata - dezordinea; urmareste descoperirea fiecaruia dintre noi prin expresia"suferintei" traiului. (Violenta apartine fiecaruia; deseori se întâmpla în interiorul constiintei. De aceeaeste necesara depasirea conflictului interior; nerealizarea acestui fapt si întoarcerea la situatia cânddoua parti sunt în conflict nu se rezolva trecând responsabilitatea în sarcina celeilalte parti pe ntru asolutiona problema).

Medierea este o cale în care fiecare pas se integreaza în viitor, unde memoria joaca un rol important - spre abordarea responsabila - la nivel mental, a identificarii sinelui. Medierea este uninstrument care poate fi învatat lent (în timp), de constructie a pacii interioare si în jurul persoanelor -pentru ca un conflict este totdeauna o problema de emotii.

Medierea este o împartasire a realitatilor întâlnite si exprima reflectia sentimentelor (ca ooglinda), a elementelor simtite, nu gândite. Medierea este un proces care dezvolta posibilitateasubstituirii altei persoane si preluarii sentimentelor, în mod neutru, fara judecarea sau impunerea unei viziuni, prin acceptarea evolutiei celuilalt, conferind demnitate si respect.

Medierea unui conflict dureaza minimum 2 ore, de -a lungul ei "jucându-se":

? rolul "oglinzilor"

? comunicarea partilor

? rolul "mastilor"

reactiile de multe ori ale partilor în conflict datorându-se "atingerii" (ranirii) celuilalt, pericolul nefiind exprimarea suferintei, ci construirea "zidului" cu mediatorii; de aceea, eliberarea este buna, abordareaprin mediere ducând la descoperirea radacinilor conflictului si aflarea raspunsurilor (care se gasesc în acesta!). Partile în conflict "primesc" solutia din acesta; ele nu trebuie sa caute rezolvarea în afara lui.

("Cautarea" nu duce la nimic, ci doar rataceste întâmplator). Mediatorii doar faciliteaza dialogul pentru declansarea mecanismului.

Medierea are 3 faze:

? teoria (la început), când fiecare explica subiectul

? confruntarea (criza), când este acceptata suferinta

? transformarea, când sunt induse sentimentele / emotiile

Medierea se efectueaza totdeauna de catre o comisie de minim 3 persoane, cu functiile

principale de a:

? primi / introduce partile conflictuale în mediere

? rezuma conflictul conform prezentarilor partilor conflictuale

? reflecta emotiile celor implicati în cadru organizat, fata în fata cu partile în conflict.

Obiectul conflictului este ca vârful unui aisberg. Medierea se concentreaza în întelegerea partii

submerse a "aisbergului", prin 3 pasi importanti - de la soma (instinct), prin psihic (emotii), la absolut

(spirit).

Rationalitatea medierii este un fapt permis în proces, pentru ca e un spatiu al autonomiei fiecaruia. Pentru întelegerea medierii, în aceasta lucrare sunt propuse câteva simulari de cazuri, în care participantii se vor substitui pe rând celor 3 pozitii necesare:

? mediatori

? parti în conflict

? observatori

Scopul medierii nu se doreste a fi rezumat la discutii despre ea, ci la aplicarea prin ac tiuni de mediere (etnice, sociale, politice, etc.) efective în comunitati - la nivelele considerate de catre utilizatori.

Criza

Medierea este o lume a dialogului. Criza este o ruptura a dinamicilor si echilibrelor, o pierdere a reperelor si a normelor. Criza si conflictul sunt distincte (si pot fi comparate). Câteva caracteristici ale crizei o prezinta ca o:

? experienta bulversanta care îi atinge pe actori (suferinta colectiva)

? ruptura a sistemelor de reprezentari (antrenând atitudini de retragere si repliere)

? înfruntare a fortelor antagonice (fara mediere)

? încremenire (imaginara)

? s.a.

Criza afecteaza sentimentul de identitate si modifica raportul cu lumea - inclusiv relatiile -rasturnând modurile de adaptare si destructurând personalitatea, cu repercursiuni pâna la izolare si incapacitate.

Criza este o experienta a carei complexitate ascunde mecanisme diferite, cu efecte diverse si cauze multiple. Criza este si un instrument de cunoastere, pentru ca dezvaluie refularile si reprimarile;modul de interve ntie variaza în functie de:

? situatie

? moment

? natura

conduita de degajare fiind rationala. În fapt, criza este o profunda re-evaluare. Experienta actorilor,

plina de:

? surprize

? perturbari

? incertitudini

este întotdeauna asociata cu sentimente de neîntele gere, nesiguranta si teama de un rezultat catastrofic.

Interventia în criza este tot o criza - dar "controlata" (ea nu vizeaza explicarea, ci sesizarea modurilor de a trata evenimentele).

Criza este perceputa ca inversiunea radicala si brusca a unei stari normale de echilibru continuu;este o ruptura în dinamica - ce sufera o "revolutie". Adeseori face ca actorii prinsi în ea sa para a fi dintr-o data lipsiti de bazele obisnuite de:

? decizie

? informatie

? criterii

? referinte

când nu mai stiu cum sa masoare acumularea de elemente pe care criza le elibereaza. Adoptarea de noi reguli, aportul unor noi elemente, clarificarea obiectivelor si a scopurilor, sunt factori de reluare a activitatii si de reînnoire.

Schimbarea si criza sunt de asemenea distincte (dar pot fi comparate): criza este o schimbare care depaseste capacitatile de adaptare. Printr-o anvergura de mare extensie a schimbarii, se sporeste riscul de a ajunge la o criza.

În raport cu timpul, criza se înscrie prin aparitia brusca - atunci când "explodeaza"; dar la iesirea din criza, nu toti actorii vor avea aceleasi perspective despre ea. Totusi, criza are o istorie - cel putin se pot distinge un "înainte", "în timpul" si "dupa". În declansatorul ei (semn vizibil al unui antagonism) se disting:

? invalidarea partenerului

? inconfortul

? tensiunea

Criza indica o fragilitate sau o rigiditate iar dupa criza, este vorba de o mutatie. Cererea de interventie în criza se prezinta cel mai adesea ca un apel de usurare a unei suferinte legate de pierderea de sens. Cerând ajutor, actorii sociali spera sa regaseasca un sens în sine, exterior persoanelor si existând dincolo de ele; criza necesita un travaliu de descompunere a modelelor interiorizate - sistemele defensive care permiteau anterior legatura aflându-se în dificultate.

Criza "contamineaza": ea afecteaza un echilibru pe care, cu cât este mai profunda, cu atât îl ameninta mai tare. Interventia în criza este o econstructie prin analiza; acest demers va permite actorilor sa-si reînsuseasca elementele care sustineau procesul critic si nu vizeaza explicarea, ci întelegerea - cu miza de a pune în relatie ce se întâmpla cu modul de tratare a evenimentelor. Tot ce se întâmpla – de la lucrul cel mai mare pâna la cel mai mic – se întâmpla în mod necesar … (Sunt abordate reprezentarile, pozitiile si afectele asociate crizei, deci se creeaza conditiile unei repozitionari prin reînnoirea reprezentarilor).

Anumite procese favorizeaza o degajare din criza:

? folosirea de cuvinte care au sens pentru fiecare parte aflata în criza

? încheierea unui compromis între fidelitatea fata de logica anterioara si noi semnificatii

? transferul contradictiilor prin asumare - refacând legaturile de colaborare

? chestionarea imaginii acordate prin eliberarea de energii - ca reinvestitii în realitate

? s.a.

Uneori, a nu întelege de unde vine durerea este mai amar decât a o simti. În situatie de criza,simbolicul este întunecat de pulsional si de un imaginar încremenit care mascheaza si împiedica dialectizarile. Îndepartarea suferintei face loc re-aparitiei dorintei - si astfel se iese din criza. Încheierea crizei duce la noi cereri, cu dimensiuni excluse pâna atunci; se opereaza schimbari în întelegerea si viziunea de sine, a relatiilor si a contextului. (De vreme ce lucrurile nu se întâmpla cum vrem, trebuie sa le vrem cum se întâmpla).

Traversarea crizei este urmata de usurare. O activitate comuna poate interveni din nou când actorii îsi regasesc repere, cu senzatia ca procesul de ruptura al crizei a fost o miscare nu numai de distrugere (crispare asupra vechiului), ci si o experienta de refacere a valorilor.

Ce îi este usor omului? A da sfaturi altora. Si ce îi este greu? A se cunoaste pe sine.

Cunoasterea sufletului este cunoasterea suprema … În multe privinte, nu e buna spusa: "Cunoaste-te pe tine însuti"" ci ar fi mai de folos "Cunoaste-i pe ceilalti". (Noi descoperim în noi însine ceea ce ne ascund ceilalti si deseori recunoastem în ceilalti ceea ce ne ascundem noua însine).

Conflictul

Omul se masoara pe sine atunci când se masoara cu obstacolul … O societate fara conflicte este - prin definitie - o societate utopica. (Mai ales trebuie observat omul la risc si de cunoscut cine e: caci abia atunci scoate el din fundul sufletului vorbe adevarate; "masca" e îndepartata si ramâne realitatea … ). Potentialul agresiv si violent ce caracterizeaza individul si grupurile societatii actuale este imposibil de ignorat. (Caracterul nu se schimba prin "povata"; apa – cât de încalzita – tot se raceste din nou … ).

Conflictul poate fi considerat din punct de ve dere comportamental ca o forma de opozitie care este centrata pe adversar (bazata pe incompatibilitatea scopurilor, intentiilor sau valorilor partii oponente - directa si personala), în care adversarul controleaza scopul sau intentiile dorite de parti.

Conflictele sunt diverse si omniprezente: etnice, religioase, comerciale, ecologice, cu autoritatile, politice, militare, internationale, de valori, între parinti si copii, între copiii unei familii,între soti, vecini, salariati, etc.

De obicei, în conflict omul nu acorda nevoilor celeilalte parti atentia pe care o acorda propriilor sale interese. Totodata, ele nu ar dura mult, daca "vina" ar fi numai a unei parti. Conflictele pot implica relatiile noastre cele mai intime sau interactiunile cele mai superficiale.

Conflictul este doar rareori static - el se poate schimba oricând. Uneori, putem sa -i schimbam cursul doar privindu-l în perspectiva. Conflictul poate deschide cai largi de schimbare sau ne poate incita sa ne implicam.

Semne ale conflictului sunt:

? tensiunea

? violenta

? neîntelegerea

? incidentele

? disconfortul

Conflictul se caracterizeaza prin:

? persistenta unei unitati sociale dorite, acceptate sau recunoscute

? un sentiment de incertitudine (compensat de recunoasterea pozitiilor adverse)

? recunoasterea unei teme comune

? existenta unor reguli reglatoare a legaturii sociale (ce fac posibile conflictul; în lipsa, partile sunt invadate de angoase arhaice de separare, excludere sau distrugere)

Un conflict îndelungat ajunge pâna la a "termina" complet resursele partilor - aceasta neînsemnând si rezolvarea lui!

Conflictul nu poate fi separat de mediul sau; el este mai ales un produs al competitiei intense:lupta pentru viata este ceea ce fiecare om are de înfruntat (este o lupta cu natura, cu altii, cu el însusi).

Nevoia de a se întari pentru a supravietui este prima lui prioritate. În mediere, instinctul protejarii teritoriale este frecvent un element în conflict - nu atât ca spatiu geografic, ci ca spatiu moral, sinonim spatiului de viata.

Lupta este o notiune dinamica motivata de dorinta. Dorintele noastre sunt presentimente ale aptitudinilor care se afla în noi, solii a ceea ce vom fi în stare sa realizam. O fiinta umana fara dorinta este "moarta"; dar dorinta ne aduce în mod necesar fata în fata cu dorintele altora. Când doua dorinte

coincid - este armonie; când ele sunt opuse, ar putea fi conflict. Conflictele apar când dorintele noastre sunt contrazise de ale altor persoane. Adeseori nu suntem constienti de forta dorintelor noastre - care actioneaza asupra noastra ca firele manipulante ale unui papusar.

Conflictul este peste tot: prima oara în noi însine, apoi cu altii. Încercarea de a-l localiza ne poate ajuta în a-l întâlni si trata. Conflictul este o forma de ruptura între o situatie anterioara acceptata si o propunere de înlocuire a ei. Tranzitia de la ordine la dezordinea produsa este ceea ce e numit

conflict. El "erupe" când confruntarea cu cauzele noii stari (ca suferinta) devin prea evidente.

Uneori, pentru a depasi un conflict, sunt necesari 5 pasi:

? recunoastem conflictele

? recunoastem sentimentele

? ne dam seama ce vrem (interesele / dorintele / nevoile care sa fie satisfacute într-o situatie

de conflict)

? producem idei (solutii pe baza carora partile sa poata obtine ceea ce doresc)

? punem planul în aplicare (gasirea solutiei de împacare si actiunea în spiritul ei)

Toate acestea cer timp, rabdare si întretinerea sperantei. Nu imediat intervin schimbari în comportament dar prin continua practica putem integra aceste abilitati în situatia noastra.

Acordul

Ce nu pot realiza doi oameni care sunt de acord? …

Acordul este o norma sociala care stabileste ce va primi si ce va da fiecare parte în cadrul unei conventii stabilita între ei. Acordul aplaneaza conflictul - datorita proeminentei perceptiei partilor si justitiei distributive (echitabile). În cadrul unei distributii juste, recompensele vor fi distribuite indivizilor proportional cu contributiile lor, violarea acestei reguli ducând la rezistenta si suferinta emotionala.

Un acord perceput ca injust nu are sanse sa fie stabil. Se considera ca un conflict solutionat în mod nedrept probabil ca a fost solutionat ne-adecvat. Sentimentul injustitiei poate da nastere la conflict iar conflictul poate produce injustitie.

Diferite tipuri de efecte induc diferite principii; astfel, oamenii orientati:

? economic - utilizeaza principiul echitatii

? spre solidaritate - utilizeaza principiul egalitatii

? spre afectiune - utilizeaza principiul necesitatii

Acordul este facilitat îndeosebi când o terta parte intervine: mediatorul poate facilita întelegerea de catre ambele parti a intereselor celeilalte si poate sugera posibile cai (de ajungere la un acord). Unui adversar îi va fi întotdeauna mai usor sa accepte solutia venita din partea unui mijlocitor - decât sa

cedeze în fata celuilalt. Când relatiile dintre partile în disputa nu sunt prea grozave, este preferabil ca un mijlocitor sa intermedieze contactul.

Pentru un acord, rolul tertei parti nu trebuie subestimat niciodata - macar în determinarea adversarilor sa înceapa tratative; exercitarea puterii partilor prin intermediul unei terte parti reduce sansele declansarii unor reactii puternic negative ale lor si fac posibile conditiile de acord. (Prietenul îmi arata ce pot - dusmanul ce trebuie sa fac).

E greu sa "ataci" pe cineva care este de acord cu tine; nu este neaparat nevoie sa admiti orice tiar spune. Concentrarea este numai asupra situatiilor asupra carora este un acord. Solutionarea eficace a unui conflict se bazeaza pe punctele comune ale partilor; în acest sens, fiecare oportunitate trebuie exploatata.

Cuvântul-cheie într-o întelegere este DA - un cuvânt magic - un aliat foarte puternic în dezarmarea adversarilor; într-un conflict, urmarirea ocaziilor de obtinere a încuviintarilor (fara a face vreo concesie) este de succes oricând pentru reducerea tensiunilor. Acceptul obtinut - treptat - chiar daca numai la nivelul cuvintelor, stabileste o atmosfera favorabila lansarii altor propuneri.

Acordul vizeaza mai mult forma întelegerii si mai putin continutul ei - ducând la acceptare si cladirea unor relatii care sa functioneze. Nimic nu se întâmpla fara o cauza, ci totul (se întâmpla) dintrun anumit motiv si sub povara necesitatii … Înainte de a începe ceva trebuie chibzuinta – iar dupa

aceea trebuie ca lucrul sa fie îndeplinit la timp. Omul trebuie sa examineze cu exactitate viitorul si prezentul tuturor actiunilor (sale) si de asemenea calitatile si defectele tuturor celor trecute. A sti ce este bine si a nu actiona – este cea mai mare lasitate.

Cooperarea – si apoi acordul – nu este ceva care intervine automat când oamenii se întrunesc (de exemplu, într-un grup). Daca intervine experienta cuiva în a facilita situatia – astfel încât aceasta sa ia o turnura "pozitiva" – atunci asumarea unei satisfactii comune vizând responsabilitatea se rasfrânge potrivit cererii. Fara practica (aceasta pornind de la asezarea persoanelor în spatiul întâlnirii – pâna la experimentarea unor noi abordari), nu poate fi o cooperare mai mult decât declarativa. Acordul real (asupra vreunei chestiuni) poate proveni plecând dintr-o atmosfera artificiala, creata în jurul problemei!

Partilor însa nu trebuie sa li se "dea" sanse, ci ele trebuie sa aiba initiative:

? creative

? practice

? constructive

? exploratorii

? investigatorii

? descriptive

? etc.

Contributiile partilor pentru un acord sunt asadar esentiale. Rolul unei parti neutre este doar limitat în asigurarea cadrului si eventuala îndrumare – dar nu intervine niciodata în procesul luarii deciziei; mediatorii nu convin vreun acord în locul partilor.

Mediatorul

Mediatorul este persoana învatata a deosebi lucrurile de "zgomotul" pe care îl fac; el ajuta ambele parti sa "dobândeasca" ceea ce le este necesar. Într-o stare conflictuala sunt mai multe optiuni -atât pentru partile în conflict (cât si pentru cea neutra - situatia mediatorului):

Abandonul este una dintre acestea - daca te retragi fizic sau emotional dintr-un conflict (poate de teama confruntarii), nu mai ai de spus nici un cuvânt în ceea ce se întâmpla. Este întelept - totusi - sa te retragi atunci când conflictul nu te priveste si lipsa ta de implicare nu afecteaza cursul evenimentelor.

(Ea poate fi chiar utila, daca în felul acesta se atrage atentia asupra unei crize neglijabile). Pe de alta parte, implicându-te, în loc sa contribui la solutionare, ai putea deveni prea imperativ, îmboldind partile (sau una dintre ele) sa renunte ori sa se retraga. Prin retragere, o situatie problematica poate sa creasca nemasurat! Mai trebuie sa fii atent ca retragerea sa nu dauneze cuiva; ea este adeseori utilizata,constient sau nu, pentru a face pe cineva sa se razgândeasca.Reprimarea (comportamentul la care se recurge când este nevoie de pace cu orice pret) poate fi judicioasa daca într-un conflict puternic nu vorbesti de aspectele sale importante - dar ceea ce e si periculos: daca pastrezi tacerea, ceilalti nu vor sti tot ce se petrece cu tine. De altfel, tacerea este unul din cele mai dificile argumente de combatut. Atentie deci la actiunea ca si cum n-ar fi vreo problema,purtarea cu nepasare, reprosul interior al pierderii cu firea, stapânirea trairilor negative, etc.

Compromisul (ce da impresia de corectitudine - astfel ca fiecare sa câstige ceva) nu este suficient, pentru ca fiecare vrea sa obtina cât mai mult si în fond mediatorul nu are de împartit prea multe cu cei în conflict. De aceea, pot apare dificultati daca mediatorul va încerca demonstrarea vreunui punct de vedere - în loc de calmarea lucrurilor - fara a pretinde ca totul sa fie perfect (în loc de a favoriza deprinderea compromisului - care blocheaza flexibilitatea si deci valorificarea acestuia,adecvata situatiei, nu e usoara).

Acceptarea mediatorilor apare daca personalitatea si actiunile lor stimuleaza implicarea si solidaritatea, atitudinile lor reflectându-se partilor ca exemplare – relativ la problema în cauza.

Încurajarea exprimarii deschise înseamna "egalizarea" comunicarii – în sensul evitarii acesteia de a fi numai într-o singura directie. În mediere, partea A are un anumit tip de mesaj fata de partea B – cu care este în conflict – si un altfel de mesaj catre partea C (în care / unde este mediatorul). Ca exemplu clasic al unidirectionarii - la scoala (în clasa), sensul dominant este de la dascal catre învatacei … Rezolvarea unei probleme conflictuale nu este facilitata fara (neglijând) aspectele emotionale. Partile se pot simti în nesiguranta si amenintarea lipsei de putere a lor le pot face violente.

Se impun a fi luate în consideratie câteva aspecte:

? instruirea teoretica (fara abilitati practice) nu ajuta cu succes medierea; cunoasterea în sine a principiilor de solutionare constructiva a conflictelor este insuficienta

? orientarile / preconceptiile / modelele stiute anterior despre conflicte influenteaza!

? deprinderea de a capata raspuns de la parti este esentiala si abilitatea de a sesiza cu claritate este foarte necesara

? cunoasterea formelor de comportament ale partilor ajuta o mediere abila

? transferul îndemânarilor mediatorului depinde de tipul conflictului (contextul situatiei)

? mediatorul în general intervine când cursul conflictului favorizeaza aprobarea sa (pot apare factori distructivi ca: dispretuire, acuzatii de partinire, nereusita, etc.)

? determinarea schimbarii prin mediere potenteaza mediatorul în facilitator (pentru solutionarea constructiva a conflictului - astfel ca ambele parti sa aiba de câstigat!)

? amplasarea mediatorului "deasupra" conflictului permite observarea influentelor acestuia

Actiunea mediatorului este pentru:

? stabilirea unei aliante de lucru cu partile (astfel încât acestea sa aiba încredere în el, sa comunice liber si sa reactioneze cu simpatie)

? îmbunatatirea climatului dintre ele (legata de crearea unei atitudini de cooperare între parti)

? comunicarea problemelor (dezvoltarea unui proces creativ pentru extinderea gamei de alternative percepute ca fiind disponibile)

? exercitarea de presiuni în scopul aplanarii (informatii independente despre chestiunile conflictului permit evaluarea mai realista sau întrevederea de noi solutii posibile)

Mediatorul nu cere partilor în conflict acceptarea sa, ci partile îl solicita. Ca un om sa se apropie de altcineva, ca sa nu se mai îndoiasca de spusele cuiva, trebuie sa aiba puterea sa se aseze dincolo de minciuna, adevar, neîncredere si curiozitate. Dincolo … Atunci poate – desfacut de interese imediate –sa aiba puterea sa înteleaga lucrurile asa cum sunt!

Mediatorul universal competent este foarte rar; functie de conflict si tipurile de îndemânari ce le au, mediatorii difera (eficienta medierii fiind în mare masura dependenta de potrivirea mediatorului cu necesitatile cazului).

Atentie: nu toate conflictele pot fi mediate!

Confirmarea

Mediatorul trebuie sa faca partile sa se "auda" reciproc în ceea ce spun; el este rezonator:asculta expunerea problemei si cunoscând sentimentele partilor - ajuta pe fiecare sa auda ceea ce spune.

Acest lucru îi este de mare ajutor celui care vorbeste!

În scopul confirmarii - daca esti în postura de ascultare activa a mediatorului - ai grija sa:

? explorezi problema (pentru a cunoaste în profunzime dificultatile, în limita timpului disponibil; adeseori, ideile gândite se clarifica fiind exprimate fata de altcineva - si dupa ce este dobândit sentimentul întelegerii, mergi mai departe)

? verifici sentimentele partilor (explorând - ca si în cazul dobândirii informatiilor - prin întrebari ce masoara afectarea partilor)

? rezumi (parafrazezi) continutul problemei - împreuna cu sentimentele partilor - prin simple propozitii de întelegere ce ajuta confirmarea sau rectarea perceptiilor partilor

? redirectionezi conversatia pe conflict / mentii discutia la obiect, daca o parte se abate de la subiect (pentru ca ar simti ca n-o întelegi ori nu-si da seama ce este mai important)

? respecti intimitatea (asigurând partea ca daca într-adevar este în conflict poti sa te tii de cuvânt în legatura cu discretia)

? permiti tacerii sa survina firesc în conversatie

? observi limbajul corpului la parti (ce indica întelegerea sau acceptarea)

? permiti partilor sa-si modifice ideile

? faci partile sa stie ca le -ai înteles bine (nu irita prin "atacare")

? astepti sa se linisteasca s piritele

? te ocupi de emotiile lor (compatimind, constatând grozaveniile, etc.)

? explici pozitia ta (întelegând un punct de vedere nu înseamna ca ai fi si de acord cu el!)

? calmezi partile (prin explorarea împreuna a cauzelor emotiilor - reformulând de câteva ori -ceea ce ajuta îmbunatatirea situatiei înfierbântate)

? nu tipi la parti daca ajungi tu problema ori ele tipa una la alta (scopul tau este de a reduce ostilitatea - pentru a te ocupa de conflict)

? fii atent la folosirea lui "înteleg" (pentru ca nu totdeauna "întelegi" alta situatie); daca nu întelegi corect, întreaba deschis! Este prudent sa utilizezi: "cum vezi situatia?", "am impresia ca nu am prins ideea întocmai", "spune-mi înca o data", "observ ca ... ", "pot face legatura cu ... ", "se pare ca ... ", etc.

Unde exista dorinta, exista si posibilitatea realizarii sale în fapt. Vointa de a solutiona este un factor -cheie în rezolvarea conflictelor. Mediatorul are aceasta disponibilitate si ajuta partile sa si-o "cultive". Procesul este mai dificil daca partile sunt retinute între ele ori fata de mediator de factori ca:

? nevoi reprimate

? istorii personale nerezolvate

? caracteristici / însusiri inacceptabile

? necinste

? orgolii

? scuze

? razbunari

? lezari

? resentimente

? etc.

Este usor sa observi când reactiile altora sunt mai puternice decât cazul; pentru partile implicate însa - totul poate parea justificat! Înainte de a lua vreo masura, conteaza daca situatia enerveaza -pentru ca atunci se petrec mai multe decât se vad cu ochiul liber; o situatie trebuie sa informeze -

pentru ca atunci tot ce e de facut este preocuparea fata de problema în sine! Furia, ura sau gelozia când nu sunt exprimate trebuie analizate luînd în considerare:

? pretextul (conduita)

? simptomul (emotiile puternice)

? proiectia (ce anume releva reactia)

(Ura este o nemultumire activa; invidia este o nemultumire pasiva. Nu trebuie sa ne miram deci ca invidia se schimba atât de usor în ura). Gândurile preced si creeaza circumstantele. Informatiile nu pot suplini gândirea în masura în care gândirea poate suplini informatiile. Gândirea inconstienta este o instanta creatoare foarte activa, tenace. Circumstantele la care rezista cel mai mult partile sunt adeseori ceea ce ele atrag.

Situatia vazuta din exterior de catre mediator confirma proportia constient / inconstient a partilor în conflict. Cu cât mediatorul ajuta partile sa-si constientizeze mai bine procesele interne, cu atât acestea îsi vor directiona gândurile pentru a atrage spre ele ceea ce în mod constient doresc. Pentru a primi mesaje despre ele însele, partile vor fi reflectate de catre mediator ca de catre o oglinda.

Partile Procesele si efectele caracteristice provocate de cooperare sau competitivitate tind sa provoace la rândul lor acel tip de relatie sociala. Participantii la un conflict - daca vor sa gaseasca solutii constructive - au nevoie de abilitati si orientari similare cu ale unui mediator!

Înaintea controlarii propriului temperament, oamenii trebuie sa stie cum sa-si exprime emotiile – atât pozitive, cât si negative; în acest sens, abilitatea cere o stabilire de relatii:

? deschise

? oneste

? ne-ierarhice

Cadrul medierii permite aceasta abordare / atitudine.

Personalitatile partilor aflate în conflict determina comportamentul oponentilor. Influenta este reciproca si continua între starile / caracteristicile interne ale partilor în conflict si conflictul lor extern.

Partile aflate într-un conflict extins au adesea tendinta sa devina - în anumite privinte - imagini în "oglinda" (ele se "alimenteaza" reciproc). Exista multe feluri de necesitati interne, pentru care o relatie externa ostila poate fi o "supapa":

? relatia externa poate furniza o scuza acceptabila pentru problemele interne (problemele pot fi prezentate ca fiind provocate de adversar sau de nevoia de aparare împotriva adversarului)

? conflictul exterior este o distragere (astfel încât problemele interne apar mai putin evidente)

? relatia externa ostila (mai ales daca are elemente de pericol) da posibilitatea unei persoane sa aiba emotii, scop, coerenta, unitate - care altfel ar fi absente din viata sa; conflictul poate contracara sentimentele provocate de lipsa de scop, de plictiseala si oboseala

? conflictul exterior poate furniza o ocazie de a exprima ostilitatea refulata care rezulta din conflictul intern (prin combaterea adversarului)

? relatia externa da posibilitatea de a proiecta aspecte dezaprobatoare referitoare la sine (care nu sunt recunoscute constient) asupra adversarului si de a le "ataca" prin "atacul" asupra adversarului

? conflictul exterior poate permite unor importante parti ale sinelui dezvoltate anterior sa fie exprimate si pretuite (deoarece relatiile cu adversarul se aseamana cu conflicte anterioare)

? s.a.

Conflictul se perpetueaza când nevoile interne ale partilor induc o relatie conflictuala si reciproc, situatia conflictuala genereaza nevoi în interiorul persoanelor (de asemenea, cei care au capatat puteri speciale, profit, prestigiu, cunostinte sau abilitati pe parcursul conflictului se pot simti amenintati de diminuarea sau încetarea conflictului); altii se întrea ba cu ce au gresit când vad ca nu mai au dusmani …

Acceptarea celuilalt deschide calea aplanarii conflictului. În conflictul exterior, adversarul este indispensabil; într-un anume sens, adversarii coopereaza, respectând în mod riguros niste reguli -vazându-se reciproc ca având interese diametral opuse. Deci partile în conflict vad în celalalt fara

îndoiala un adversar dar si un partener - de vreme ce are de a face cu el.

În exercitiul puterii exista 3 roluri:

? opresorul (care adesea obtine repede ceea ce vrea)

? victima (foarte dependenta, nefericita si cu o slaba stima de sine)

? aparatorul (ce adesea ofera un "ajutor" - care nu este bine primit)

Prin schimbarea atitudinilor, la solicitarea partilor, rolul aparatorului este luat de mediator, care va încuraja partile sa-si cunoasca deosebirile:

? opresorul poate cere cunoasterea mai buna a (si apoi respectarea) punctului de vedere al celuilalt - renuntând la amenintari si învinuiri

? victima începe sa foloseasca si cea mai dificila situatie ca pe o ocazie de a învata, începând cu cea care va duce la un rezultat pozitiv - bucurându-se de capacitatea sa crescuta de a "sta" pe propriile "picioare"

Fireste, nu toti oamenii cu personalitate sunt opresivi (însa forta pe care o degaja îi face greu de înfruntat). Partile în conflict - intermediate de mediatori - pot sa re-orienteze lucrurile spre abordarea prin care câstiga ambele parti în disputa.

În fata altora, sinceritatea pâna la admiterea (recunoasterea) propriilor slabiciuni este dificila: pe de o parte poate fi lip sa onestitatii iar pe de alta parte poate fi lipsa întelegerii. Dezvoltarea capacitatilor latente ale ambelor (onestitatii si întelegerii) reduce tensiunea dintre parti. Mediatorii joaca aici un rol

determinant; eficienta lor este crescuta daca înainte au facut experimentari practice directe (în situatii ne-amenintatoare).

În general, accentul medierii este pus pe aspecte ca:

? afirmari (abilitatea de a comunica ne-agresiv, în mod clar si fara negarea vreunor drepturi)

? deschideri (ale mintii si gândirii crit ice – abordând conflictul si opiniile - corespunzator unei evidente reale, rationale)

? respect (valorizarea ca persoana - indiferent de amanunte sociale, culturale, familiale, etc.)

? comunicare (exprimarea deschisa a sentimentelor si ascultarea atenta a ceea ce este "dupa"vorbele altora – pentru întelegerea mai adecvata a mesajelor)

? senzitivitate (imaginarea altor puncte de vedere si "simtirea" sentimentelor celorlalti)

? cooperare (aprecierea împartirii sarcinilor între parti – astfel ca totalul sa duca la un scop comun)

? rezolvare (analizarea obiectiva, chiar sistematica, a solutiilor si posibilitatilor lor de aplicare – în parteneriat cu ceilalti, fara "presiune")

Rezistenta

Ori de câte ori se întâlnesc doi oameni, sunt prezenti de fapt sase - e vorba de fiecare persoana asa cum:

? se vede

? este vazuta de cealalta

? este în realitate

Într-o competitie - o persoana învinge, alta pierde. În cooperare - ambele câstiga. Problema în multe conflicte este când partile au pozitii la care nu vor sa renunte: ele cred ca în conflict oamenii trebuie sa se întreaca unul cu altul - daca unul are dreptate, celalalt se înseala ori daca unul câstiga disputa, celalalt pierde; dar atunci când partile coopereaza, ele pot sa-si rezolve conflictul împreuna.

Cooperând - ambii pot sa câstige. Chiar daca nu se gaseste o solutie, relatia lor se dezvolta în cooperare si pot afla multe unul despre altul.

Când partile aflate în conflict nu vor sa coopereze sau dupa ce mediatorii le prezinta regulile si una dintre parti nu le accepta, atunci medierea nu poate avea loc. Medierea este un efort de cooperare!

A vorbi de rezistenta înseamna a introduce ipoteza ca medierea se ofera ca spatiu de transfer în care se combina reprezentarile si afectele solicitate de structura ei iar dinamica este rezultatul dispozitiilor constiente de tip social, cât si a dispozitiilor inconstiente ale indivizilor. Aceasta explica:

? rezistentele

? mecanismele de aparare instaurate

? scenariile combinând angoasa si dorinta, suferinta si placerea carora medierea le serveste drept cadru.

Elementele functionale si psihologice sunt astfel legate, blocând raporturile prin intermediul elementelor relationale, alimentate de proiectii inconstiente. Este vorba de o deplasare a privirii de la rational la irational (o logica inconstienta) si despre capacitatea de rezonanta a partilor - interpelate atât de reprezentarile, cât si de ideologia lor. (În mediere, experimentarile interferentelor inconstientului colectiv nu sunt esentiale decât în faza de transformare).

În zona rationala, înfasurata într-un imens necunoscut – spatiul, timpul îsi pierde treptat importanta si devine simplu simbol orientativ, expresie a constiintei. Dar – ceea ce pare mai tulburator în vastul proces de nivelare a raporturilor dintre oameni – este misterul care înfasoara începutul si

sfârsitul lucrurilor. Oamenii devin mai modesti când (odata cu pierderea privilegiilor legate de puterea lor) sunt pusi în fata neputintei de a cunoaste cauzele lucrurilor; fiindca acestea nu pot fi situate înlauntrul lor, ci în afara lor. Ce placut ar fi daca ne-am cunoaste pe noi însine si toate fenomenele în desfasurarea lor – ca derivând unele din altele! Ne -am "juca" cu treptele desavârsirii noastre … Daca intuitiv oamenii pot întelege, totusi nu pot defini obiectele contemplate prin predicatele lor negative sau pozitive, cu toate ca si intuitia discerne calitatile lor specifice; oamenii afirma si neaga "miscându-se"rational înlauntrul legii contrariilor.

Asadar, daca plângi pentru ca ai pierdut soarele, lacrimile te vor împiedica sa vezi stelele …

Tinând cont de inconstient în aceeasi masura ca si de constient, mediatorii nu mai au de a face cu indivizi, ci cu fiinte dotate cu limbaj, care prin actele lor urmaresc:

? ceea ce ar trebui sa raspunda cererii lor