Medierea si conflictele Termenul "mediere" provine din latinescul "mediare". El a fost introdus în SUA ca termen de specialitate în 1970 si a fost preluat ca atare din limba engleza în cea germana. Medierea este necesara într-un conflict si se face de catre persoane terte, nepartinitoare si neutre, cu scopul de a gasi o solutie acceptata de toate partile implicate. Experienta a aratat ca, de la un anumit punct din dinamica escaladarii, un conflict nu mai poate fi solutionat de catre parti. Acesta este momentul în care trebuie sa intervina o parte terta, acceptata de toti cei implicati. Procedurile de mediere se bazeaza de regula pe principiul echilibrarii intereselor. Conform acestui principiu, conflictele vor putea fi solutionate într-un mod mai eficient si mai "ieftin" atunci când dreptatea sau puterea se afla într-un plan secund. Aceasta metoda a fost dezvoltata la Universitatea Harvard, fiind cunoscuta si sub numele de “Modelul Harvard”. Solutionarea conflictelor prin mediere este o procedura larg raspândita - mai larg decât s-ar crede. Ea este folosita în cazul disputelor de familie sau maritale ca mediere la divorturi sau mosteniri, în domeniul justitiei penale ca mediere între autori si victime, în domeniul mediului ambiant, în politica comunala sub forma unor "mese rotunde" sau în scoli, sub forma unor programe de solutionare a conflictelor între elevi. Modelul Harvard "Exista trei cai principale de solutionare a conflictelor: echilibrarea intereselor, determinarea pozitiilor de drept si determinarea pozitiilor de putere. Negocierile menite sa rezolve problemele existente ilustreaza calea orientata dupa interesele partenerului de conflict; apelul la curtile de justitie este exemplar pentru calea care vizeaza determinarea pozitiilor de drept; grevele si razboaiele pot fi echivalate cu procedura prin intermediul careia pot fi determinate pozitiile de putere. Noi credem ca, în general, echilibrarea intereselor este mai putin costisitoare si, astfel, mult mai eficienta decât un proces, care, la rândul lui este mai putin costisitor si mai eficient decât confruntarile în vederea dobândirii unei pozitii de putere. Reguli pentru implementarea unui sistem eficient de solutionare a conflictelor: 1. Plasati interesele partilor implicate în conflict în centrul negocierilor. 2. Elaborati proceduri menite sa încurajeze partile implicate în conflict sa se aseze din nou la masa negocierilor. 3. Tineti la îndemâna proceduri necostisitoare, bazate pe principiul justitiei sau al puterii, pentru cazul în care metodele dezvoltate de dvs. nu dau roade. 4. Oferiti consultanta celor afectati pentru a preîntâmpina izbucnirea altor conflicte. 5. Ordonati diverselor proceduri în functie de costuri, de la cele mai ieftine, la cele mai costisitoare. 6. Luati nota de motivarea participantilor, de capacitatile lor si de instrumentele care va stau la dispozitie în cadrul procedurii. Un conflict este solutionat mult mai eficient atunci când sunt detectate interesele si nu pozitiile de drept sau de putere. Daca partile vor pune la rândul lor întrebari, fie ele si mai putin importante, toti participantii vor profita de pe urma solutionarii conflictului lor. Echilibrarea intereselor aduce în general ambelor parti implicate o mai mare satisfactie decât determinarea pozitiilor de drept sau de putere. Gradul de satisfactie al partilor se va reflecta într-un mod pozitiv si de durata asupra relatiei dintre ele si va diminua pericolul izbucnirii unor noi conflicte. În ciuda avantajelor prezentate mai sus, nu este posibila si nici de dorit solutionarea tuturor conflictelor prin metoda echilibrarii intereselor. Pentru a vedea care sunt limitele, în cadrul carora poate fi gasita o solutie viabila, poate fi necesara si o procedura legala. Necunoasterea pozitiilor de drept poate constitui o stavila la fel de mare în cadrul negocierilor ca si necunoasterea pozitiilor de putere. Atunci când una dintre parti doreste sa demonstreze ca raportul de putere s-a modificat în avantajul ei, ea va gândi ca doar o lupta pentru putere va putea duca la clarificarea situatiei. Este, într-adevar, mai "ieftin" sa echilibrezi interesele decât sa determini pozitiile de drept sau de putere, totusi numai o sentinta juridica poate solutiona o problema de interes public. Din punct de vedere social, în anumite cazuri o procedura de ordin juridic este de preferat uneia care vizeaza echilibrarea intereselor. (...) Majoritatea conflictelor trebuie solutionate prin echilibrarea intereselor. O parte din ele, prin determinarea pozitiilor de drept. Cele mai putine, prin determinarea pozitiilor de putere. Sistemul ideal de solutionare a conflictelor ar trebui sa fie creat astfel încât sa reduca costurile disputei si sa gaseasca solutii satisfacatoare si de durata." [William L. Ury, Jeanne M. Brett, Stephen B. Goldberg: Konfliktmanagement. Wirksame Strategien für den sachgerechten Interessenausgleich. Frankfurt/New York 1991, p. 13, p. 35, p. 95] Premise pentru o solutionare constructiva a conflictelor Modificarea perspectivei fundamentale asupra solutionarii conflictelor: Conflictele nu trebuie vazute sub aspectul câstigurilor proprii si al pierderilor suferite de adversar, ci sub cel al unui câstig comun. Asta înseamna ca solutionarea conflictului va avea înca de la început scopul ca ambele parti implicate sa aiba o parte de câstig. Renuntarea la amenintari si la uzul de forta: Modelele clasice de comunicare privind amenintarea si incriminarea trebuie înlocuite cu modelele de cooperare, de întelegere si lamurire a adversarului. O premisa indispensabila pentru evitarea escalarii conflictului si pentru o solutionare constructiva a acestuia este renuntarea la amenintari sau la uzul de concret de forta. Propriile perceptii nu trebuie interpretate ca fiind singurele corecte: Încetosarea capacitatii de perceptie este un însemn tipic al conflictelor care escaleaza. De aceea, propria perceptie si interpretare a evenimentelor nu trebuie gândita ca fiind absoluta. Mai mult, ea trebuie supusa unei verificari si corecturi pentru a recunoaste astfel propria parte la conflict. Disponibilitatea de a accepta aceste lucruri este deja un pas important în vederea recunoasterii drepturilor celeilalte parti din conflict. Implicarea unei terte parti: Verificarea perceptiei se face cel mai bine prin implicarea unei parti terte independente, a unui mediator (vezi capitolul "Mediere"). Ca instanta de încredere pentru ambele parti, aceasta poate face sa se ajunga la o viziune comuna asupra lucrurilor. Dar asta nu este destul, mai este necesara si vointa de a gasi o solutie de cooperare. Discutii comune în loc de fapte deja facute: Faptele deja facute au de obicei efectul, pe parcursul unui conflict, de a-l escala, pentru ca partida adversa nu le pot accepta fara a-si pierde din renume. Pentru a putea ajunge la discutii comune sunt necesare unele discutii premergatoare, în care sa se stabileasca regulile de baza pentru viitoarelor întruniri si discutii si în care sa se netezeasca calea negocierilor. Ele au avantajul ca pot ridica presiunea unor asteptari exagerate. Discutiile comune pot avea diverse forme. Ele si-au gasit locul în cultura politica a ultimilor ani sub forma de "mese rotunde". Solutiile care vizeaza interesele tuturor participantilor se orienteaza dupa cei care vor purta consecintele: Solutiile conflictelor nu trebuie sa fie dictate de interesele partii mai puternice. Ele trebuie sa fie astfel încât sa aduca, pe cât posibil, avantaje tuturor partilor implicate, nedevenind ele însele punct de plecare pentru noi conflicte. Mai mult, ele trebuie sa contribuie si la eliminarea violentei structurale si sa fie luate dupa criterii etice. Das Institut für Friedenspädagogik Tübingen e.V." a formulat 10 reguli pentru solutionarea constructiva al conflictelor: 1. Renuntarea la uzul de forta Când un conflict ameninta sa escaladeze sau a escaladat deja, partile trebuie sa renunte la actele ce ameninta integritatea corporala sau la amenintarea adversarului. 2. Schimbarea de perspectiva Atribuirea unilaterala a vinei împiedica o prelucrare constructiva a conflictelor. În momentul în care conflictul este recunoscut ca fiind o problema comuna, se deschid si noi perspective. 3. Disponibilitatea de a discuta Lipsa contactelor cu cealalta parte conflictuala duce la închiderea cailor de aplanare a conflictului. Discutiile pot face posibila o prima definire a obiectului conflictului. Ocazie importanta: Pericolul unor neîntelegeri scade. 4. Capacitatea de dialogare Prin dialog, adversarii învata sa se înteleaga unul pe celalalt ca partener de conflict. De abia atunci creste si disponibilitatea de a gasi o solutie comuna. 5. Mediere Nici atunci când nu se poate ajunge la un dialog, situatia nu este înca disperata. Deseori ajuta ca într-o asemenea situatie sa apara o "parte terta" care sa medieze. 6. Încredere Aplanarea unui conflict presupune încredere. De aceea, orice actiune unilaterala trebuie sa înceteze, propriile demersuri trebuind sa fie transparente. 7. Fair-play Pentru aplanarea conflictelor trebuie sa existe reguli comune. Aceste reguli vor viza toate aspectele cooperarii. Este nevoie de încredere. Încrederea creste atunci când partenerii de conflict actioneaza în spirit de fair-play. 8. Empatie Dialogul sau medierea sunt proceduri prin intermediul carora se descopera atitudinile, nevoile si interesele partenerului. Descoperindu-le, toate acestea vor fi luate în seama în propriile actiuni. Mai mult, va creste si disponibilitatea de preluare a raspunderii pentru propria parte din conflict. 9. Aspecte comune Aspectele comune si nu doar cele diferite vor fi recunoscute din ce în ce mai mult de partenerii de conflict. Va avea loc o apropiere fata de convingerile si valorile celuilalt. 10. Echilibrarea intereselor si concilierea Se dezvolta o noua relatie între partile implicate în conflict. În cazul ideal se va gasi o solutie, care va satisface, macar partial, interesele ambelor parti si concilierea va fi astfel posibila. Comunicarea, cheia solutionarii conflictelor O comunicare de succes este cheia solutionarii constructive a conflictelor. “Cine vorbeste, nu împusca“ - aceasta este zicala la care putem reduce functia comunicarii. În forma sa profesionalizata sau chiar ritualizata, comunicarea joaca în toate procedurile de solutionare a conflictelor un rol deosebit de important. De aceea, medierea competentelor comunicative este un element central pentru educatia pentru pace. Atunci când exista un conflict, procesul de comunicare este bruiat sau foarte limitat. Trebuie sa vedem asadar mai întâi cum poate fi organizata comunicarea pentru a ajunge la o perspectiva comuna asupra conflictului si la problemele care se afla la baza lui. Prima conditie în acest sens este vointa de a adauga la propriul orizont perceptiv o noua conceptie diferita si încercarea de a întelege intentiile celuilalt. Amenintarile, învinuirile, afirmarile nu-si au locul aici. Ele trebuie înlocuite cu modelele cooperative ale explicarii si întelegerii. În acest scop pot fi utile diverse mijloace ajutatoare: Discutii preliminare / Discutii-cadru, care contribuie la nivelarea cailor, la stabilirea locurilor, a datelor, fara abordarea directa a conflictului. Un mediu diferit (neutru); acesta face ca nimeni sa nu aiba avantajul “terenului propriu”; un cadru extern modificat poate face posibile si unele raporturi modificate. Reguli specifice, recunoscute: comunicarea nestructurata între partenerii (adversarii) dintr-un conflict poate degenera cu usurinta într-o escaladare necontrolata. Aplicarea unor reguli stabilite de comun acord face posibila perpetuarea contactelor dintre participantii la conflict. Terte: acestea sunt catalizatorii. Ele vegheaza ca regulile sa fie respectate si încearca sa contribuie la aplanarea conflictului, fara a lua o pozitie sau a se angaja în problemele specifice. Regulile comunicarii ne dau o mâna de ajutor în cazul situatiilor de conflict --Sa vorbim despre noi însine, sa vorbim la persoana I singular. --Sa ramânem obiectivi, sa nu îl jignim, ranim sau provocam pe celalalt. --Sa recunoastem nevoile celuilalt. --Sa ramânem la obiectul discutiei, sa nu deviem. --Sa-l lasam pe celalalt sa vorbeasca, sa-l ascultam. --Sa cautam o solutie comuna. --Sa ne tinem de regulile stabilite. Trebuie sa stim ca cuvintele pot provoca atât sentimente pozitive, cât si negative Ce simti când cineva: --îti porunceste ceva (“Termina imediat!”) te ameninta (“Daca nu termini imediat, atunci ...) te dadaceste (“N-ai voie sa faci asa ceva.”) te învinuieste (“Faci atâta galagie!”). îti spune ce faci (“Ma provoci permanent.”) te interogheaza (“Unde ai fost ieri seara?”) Ce este de ajutor, respectiv mai putin de ajutor, într-o discutie conflictuala? Sa actionam în mod cooperant si pentru de-escaladarea conflictului Salut Contact vizual Argumente si motivatii Întelegerea celuilalt Putere de convingere Încercarea de a obtine aprobarea celuilalt Întrebari Evidentierea propriei afectari Lasarea celuilalt sa vorbeasca Evitarea cuvintelor jignitoare Limbaj corporal deschis Umor Acordarea de timp suficient Luarea în serios a contra-argumentelor Delimitarea persoanei de cauza Sa actionam necooperant si pentru escaladarea conflictului Lipsa salutului Lipsa contactului vizual Justificari Învinuirea celuilalt Evitarea anumitor subiecte Discutarea unor subiecte care nu îl intereseaza pe celalalt Încercarea de a-l convinge pe celalalt Lipsa de interes Întreruperea discursului celuilalt Folosirea cuvintelor jignitoare Limbaj corporal închis Lipsa umorului Lipsa timpului Recunoasterea doar a propriei versiuni Atacuri la persoana Limbajul corporal în conflict Un rol special la escaladarea conflictelor, dar si la aplanarea lor constructiva îl are limbajul trupului. Acest limbaj înseamna, pe lânga mimica si gesturi, modulatiile vocale precum si îmbracamintea si felul în care sunt decorate încaperile. Sociologul din Duisburg Siegfried Frey considera ca la oameni nu cuvintele se afla în centrul procesului de comunicare, ci limbajul non-verbal. Acesta este înteles în mod subconstient de receptor si este utilizat mai apoi ca baza pentru actiunile sale ulterioare. Strânsul mâinii ca ritual cotidian de politete îi împiedica pe strabunii nostri de ex. sa îsi foloseasca mâinile pentru a-si ataca adversarii. Semnalele-bariera (de ex. încrucisarea mâinilor peste piept) protejeaza persoana de o apropiere prea mare, fiind percepute si ca semnal al distantei, în timp ce pumnii strânsi dovedesc mai degraba forta de decizie si de actiune. Credibilitatea, concilierea si scuzele necesita o atitudine "deschisa" a corpului pentru a fi recunoscute si acceptate ca atare. Mai ales actiunile simbolice joaca (atât în mediul privat cât si în cel public) un rol important la aplanarea conflictelor. Gesturile de umilinta sau de conciliere semnaleaza faptul ca faza de confruntare s-a încheiat si ca a început o noua faza a relatiilor. Limbajul corporal non-verbal are o importanta cruciala pentru solutionarea constructiva a conflictelor, pentru ca, prin acestea, oamenii dau - în mod constient sau inconstient - semnale cu rol de escaladare, dar si de de-escaladare. În tot cazul trebuie avut în vedere faptul ca aceasta comunicare non-verbala nu este universala, ci diferita de la o cultura la alta. Importanta sa specifica depinde de fiecare context cultural în parte. Învata limbajul trupului În situatii conflictuale, partenerii de conflict îsi exprima pozitia si prin intermediul limbajului corporal. Acest limbaj ne exprima sentimentele chiar si atunci când vrem sa sustinem prin cuvinte cu totul altceva. Daca nu reusim sa ne exprimam suficient sentimentele sau sa le întelegem pe ale celuilalt, putem ajunge la neîntelegeri si probleme. Elementele limbajului corporal sunt: mimica gesturile pozitia corpului îmbracamintea si bijuteriile distanta si spatiile Exercitiu: Folositi limbajul trupului pentru a simula urmatoarele sentimente: agresiv - furios - amenintator - violent - cool - expectativ - temator - supus - plicticos - moale - tare - deschis - închis - indecis - impunator - relaxat - tensionat - detensionat - gata de a face compromisuri - clar - cu doua sensuri Reguli de joc Fiecare cuvânt va fi scris pe un biletel. Elevii vor primi câte doua biletele de acest fel si vor mima cuvintele înscrise pe ele. Ceilalti elevi vor încerca sa ghiceasca despre ce cuvinte este vorba. Evaluarea jocului se va face luând ca element de referinta urmatoarele doua întrebari: --(cum) pot fi exprimate sentimentele pentru ca ceilalti sa le înteleaga si sa reactioneze în mod corespunzator fata de ele? --Sentimentele celorlalti pot fi percepute si interpretate ca atare? Autor: Günther Gugel, Institut für Friedenspädagogik Tübingen; Redactare: Ragnar Müller]   MEDIEREA CA METODA DE REZOLVARE A SITUATIILOR CONFLICTUALE Istoria medierii este lunga si bogata. Întâlnim prezenta medierii în culturi si tari diferite, în toate sectoarele de interactiune sociala: educatie,religie, relatii angajatori-angajati, sisteme juridice, drept penal, familie, mediu înconjurator, comunitati, cartiere si toate nivelurile de guvernare. Desi obiectivul medierii este rezolvarea starilor conflictuale, distinctiamajora cu care opereaza aceasta metoda este ca prin mediere se cauta sa se ajunga la un acord cu implicarea partilor, care vor si sustine apoi solutia. In definitiile date conceptului de mediere, multi autori considera metoda ca fiind „o extensie a procesului negocierii”. Medierea a însotit de multe ori negocierile ca si coordonata informala, pentru ca o astfel de interventie reduce barierele pentru solutionarea disputelor si adauga valoare procesului negocierii. Evident, negocierea însotita de mediere tinde sa produca sau sa mareasca ceea ce îsi doresc partile.  Este adevarat ca medierea formala sau contractuala se bazeaza pe reguli si proceduri stabilite si acceptate. Mediatorii nu au puteri formale asupra rezultatelor negocierii si nu pot rezolva conflictul sau impune singuri o solutie. În schimb, eficienta lor vine din abilitatea de a se întâlni în mod individual cu partile, de a asigura o întelegere a problemelor aflate în disputa, de a identifica zonele de compromis posibil pentru fiecare parte si de a încuraja partile sa faca compromisuri pentru atingerea unui acord.Medierea are foarte multi practicieni. Chiar si Biblia se refera la Iisus ca la un mediator (mijlocitor) între Dumnezeu si oameni. 166 R. Fisher, W. Ury, B Patton, Succesul în negocieri, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1995. Medierea este prezentata ca un proces ce transcende diferentele culturale si granitele geografice. Liderii religiosi au tinut seama cu mult timp în urma de principiile medierii ca metoda de gestionare a conflictelor. Biserica Romano-Catolica a jucat un rol deosebit în medierea conflictelor din Renastere.  Clerul media dispute de familie, cazuri penale si dispute diplomatice între nobili. Rabinii evrei au si ei o traditie în acest sens în comunitate, iar multe religii orientale se bazeaza pe consens social,convingere morala si armonie. Înca din Evul Mediu si de la aparitia statelor nationale, diplomatii au folosit mediatori ca terta parte. Medierea este practicata la scara larga în China, în cadrul Comitetelor Populare de Conciliere, este folosita în multe tari din Africa pentru a rezolva disputele între vecini, iar în zona Pacificului de Sud, exista consilieri si comitete care se întâlnesc regulat „pentru a mentine conditiile de dezbatere ordonata” între cei care au ceva de disputat.  Anumite secte religioase, care au ajutat la colonizarea Americii de Nord, erau si ele angajate activ în rezolvarea disputelor între membrii lor. Una dintre ele în mod special, Quaker-ii, sau Prietenii, cum li se mai spune, au o traditie însemnata de pacifism si implicare a comunitatii în managementul conflictelor.  Programul Quakerilor pentru Rezolvarea Conflictelor este unul dintre cele mai lungi programe de mediere din Statele Unite, iar manualul lor de mediere, initial aparut în 1982, a fost folosit pentru pregatirea mediatorilor de pe 6 continente. Medierea este folosita din ce în ce mai mult în Occident în solutionarea disputelor civile si comunitare. Astfel, au fost înfiintate numeroase centre de mediere a conflictelor comunitare în care medierea este utilizata într-o arie larga de probleme, de la conflicte în familie, pâna la încercarea de solutionare a disputelor comerciale, între diferite agentii guvernamentale etc. Unele state au introdus cursuri de mediere chiar la nivelul scolii elementare pentru copii, începând de la 7 ani.  Aceste programe au condus la rezultate evidente: o îmbunatatire semnificativa a bunului simt si scaderea cazurilor de indisciplina. Succesul proceselor de mediere si negociere impun unele cerinte decisive pentru alegerea momentului desfasurarii acestora. Medierea trebuie sa apara atunci când partile sunt cu adevarat pregatite sa accepte ajutor. Negocierea este impusa de o situatie creata, care a devenit iminenta si desfasurarea ei nu se poate amâna. Nu este un act voluntar, ci un act de cele mai multe ori impus de una din parti.Datorita faptului ca medierea este un proces în totalitate voluntar (partile nu sunt fortate sa intre în mediere), poate fi eficient doar daca partile sunt dispuse sa coopereze. În situatia în care partile considera ca au mai mult de câstigat prin continuarea disputei sau prin solutionarea ei autonoma, medierea nu-si are rostul. Paradoxal, chiar si partile presate sa accepte o mediere pot sa îi aprecieze meritele, cu conditia sa înteleaga procesul medierii. Aceasta interventie este uneori respinsa pentru ca nu i se întelege esenta, iar partile cred ca îsi pierd avantajul de negociere daca apeleaza la ea. Mediatorii care considera ca partile nu sunt înca pregatite sa accepte medierea trebuie sa astepte pâna când vor fi solicitati de catre parti. O alta cerinta importanta este ca mediatorul sa fie acceptat de toate partile implicate în conflict. O asemenea cerinta este stipulata inclusiv în cadrul legislativ de solutionare a conflictelor de munca din România, care arata ca „mediatorii sunt alesi de comun acord de catre partile aflate în conflict de interese dintre persoanele care au calitatea de mediator”. Mediatorul este perceput, în mod traditional, ca un individ neutru pe care partile îl considera impartial, experimentat în rezolvarea conflictelor si despre care se crede ca poate fi de ajutor. În multe tari s-a dezvoltat un sistem organizat de recunoastere oficiala a profesiei de mediator, fapt care contribuie la cresterea credibilitatii persoanei respective. Si la noi, unele organizatii non-guvernamentale organizeaza cursuri de mediatori,dar procesul nu este finalizat la nivel guvernamental. Ideea unei persoane neutre care sa intervina în medierea unei dispute dintre doua parti pare destul de simpla si atractiva. Procesul implica însa, în realitate, foarte multi factori care complica modelele simple explicative: experienta în medieri similare,obligatiile pe care le impune profesia, regulile formale, cultura mediatorului,sexul, limitele de timp, beneficiile pe care le poate obtine mediatorul din solutionarea conflictului, costurile si avantajele fiecarei tehnici pe care o propune. Multi teoreticieni si practicieni spun ca neutralitatea este extrem de dificila, atât din punctul de vedere al modului de lucru, cât si din acela al valorii operationale care ar trebui sa ghideze procesul. Unul dintre argumente este dificultatea, daca nu imposibilitatea, ca mediatorii sa-si lase la o parte experienta de viata, parerile si valorile personale atunci când devin mediatori. Ca atare, este dificil sa ramâi neutru. Vicierea negocierii este daunatoare. Criteriile în functie de care am ales sa îi luam în considerare consecintele spun multe chiar despreperspectiva noastra asupra eticii: succesul sau esecul tacticilor folosite, sau reactia partilor.Indiferent de perspectiva, un lucru este însa cert: în masura în care utilizarea unor tactici lipsite de etica ofereau unui negociator posibilitatea de a obtine rezultate de neatins daca s-ar fi comportat etic, iar acest comportament ramânea nepedepsit, aparea învatarea. Atât „victima” cât si „agresorul”deveneau predispuse în a folosi asemenea tactici în circumstante similare.Desi comportamentele neetice în negocieri pot conduce la succes pe termen scurt, ele pot crea adversari puternici care vor dori sa-si ia revansa. Pastrând o perspectiva neutra, cea mai grava consecinta a folosirii unor tactici neetice este generalizarea unei experiente negative la viitoarele contexte de negociere. Victima unei astfel de negocieri va justifica, la rândul ei, un comportament neetic, deformând perceptia asupra tuturor negociatorilor din întâlnirile viitoare.În ciuda faptului ca „se poarta", formele viciate în negocieri constituie abateri de la principiile etice. Prima si cea mai grava dintre aceste forme este zul iminent al fortei, situatie cu totul contrara esentei negocierilor. Orice negociere sub iminenta fortei este, de la început, degenerata. O asemenea negociere este total neetica deoarece nu mai are ca fundament libera alegere sau evaluare a unei situatii. Un scenariu în care una din parti încearca sa obtina o concesie majora prin forta este contrar bunului simt, deoarece partenerul de negociere nu va avea decât o singura alternativa: fie va face tot posibilul pentru a câstiga timp, fie îsi va demonstra capacitatea de a face fata fortei, probabil, tot prin forta. Negocierea conflictelor se transforma, astfel, într-o escaladare a conflictelor.Alte forme viciate în negocierea conflictelor sunt amenintarea si înselaciunea. Ele sunt declansate cu scopul de a determina o schimbare de pozitie a oponentului, prin manipularea alegerii pe care o va face. Prin amenintare se fac afirmatii prin care partenerul de negociere este asigurat ca urmeaza a i se cauza o paguba sau un prejudiciu daca nu se va conforma (cu alte cuvinte, a face ceva în detrimentul celeilalte parti). Cealalta practica neetica , înselaciunea, este o actiune fara acoperire realizata în scopul de a obtine avantaje dorite de la partenerul de negociere:promisiuni fara acoperire, informare falsa, nerespectarea clauzelor negociate,etc. O asemenea practica violeaza principiul de buna-credinta care ar trebui sa guverneze negocierea conflictelor. Utilizarea unor asemenea forme de negociere este nociva pentru toate partile aflate în negociere, ele creeaza mai mult conflicte în loc sa le rezolve si sunt surse de potentare a unui climat de nesiguranta si neîncredere. Formalismul etic este mai mult decât necesar în negocierea conflictelor, caci se concentreaza asupra intentiilor asociate partilor care cauta sa-si rezolve un diferend si nu asupra persoanelor care negociaza. Regulile specifice pe care le dezvolta formalismul etic determina principii pe care oamenii trebuie sa le foloseasca pentru a avea un comportament corect în negocieri. Sunt multe viziuni etice asupra a ceea ce este corect (etica  utilitarista, etica virtutii si a caracterului, etica drepturilor si îndatoririlor, etica obiectivitatii), dar, în ciuda elementelor care le diferentiaza, nici una nu împiedica negociatorii sa practice o strategie proactiva în adoptarea unui comportament etic sau sa gândeasca creativ solutii în acceptarea unui comportament etic. Extras din lucrarea: CRIZELE SI CONFLICTELE CONTEMPORANE Autor:Comisar sef de politie dr. GRIGOROIU MARIAN-VALENTIN Citeste toata lucrarea: http://www.c-cultural.ro/biblioteca%20virtuala/editura%20mai/Crize%20conflicte/20conflicte%20ultim.pdfcrize%   Este medierea o alternativa pentru atenuarea spiritului conflictual? 25 November 2010 - Romina Pollyanna PASCU-MARIAN, Gheorghe PASCU-MARIAN 1. Scurta incursiune istorica in spatiul european din perspectiva medierii conflictelor Modelul prusac Dupa Congresul de pace de la Viena din 1814-1815, in urma caruia teritoriul european este reoranduit, regiunile germane de la stanga Rinului raman sub ocupatie franceza. In imperiul prusac (cu exceptia Rheinpreussiei), in 1827 se introduce institutia, conceptul, Arbitrului/Conciliatorului (Schiedsmann). Sarcina acestuia este de a incerca sa aduca impacare partilor (in cazul conflictelor private de mica importanta), precum si in cazurile de “Injurii”. Aceasta incercare de conciliere este premergatoare instantelor ordinare. Modelul prusac este urmat si de alte landuri germane, in asa fel incat ”institutia conciliatorului” este preluata in calitate de concept juridic in codul de procedura penala din 1887 prin amendamentele privitoare la atingerea adusa drepturilor si liberatilor personale. Landurile Berlin, Hessen, Niedersachsen, Nordrhein-Westfalen, Rheinland-Pfalz, Saarland und Schleswig-Holstein pastreaza modelul prusac, in timp ce in landurile est-germane Brandenburg, Mecklenburg-Vorpommern, Sachsen, Sachsen-Anhalt si Thuringen chiar si in vremea RDG-ului au existat sectii de conciliere in cadrul administratiilor locale. De mentionat este faptul ca in Sachsen, arbitrul/conciliatorul este intilnit sub titulatura de ”judecator de pace” (Friedensrichter). Modelul englez In Anglia, tribunalele de pace (”Justice of the Peace“) sunt introduse inca din sec. al XIV-lea de catre Regele Eduard al III-lea si functioneaza ca organ local de autoadministrare sub autoritatea regelui, avand atributia de a pastra linistea publica a comunitatii. Aceste tribunale de pace sunt administrate de laici, fara formatie juridica, indeplinindu-si atributiile onorific. Odata cu emigrantii englezi, modelul este  “exportat” catre America de Nord si Australia unde se mentine pina in zilele noastre. Modelul francez Franta introduce Tribunalele de pace (”Justice de paix”) in anul 1790. Judecatorii de pace sunt si aici alesi din randul laicilor dupa criterii de popularitate, apropiati de oameni si cu un nivel de cultura mai ridicat. Ca particularitate, acestia isi desfasoara atributiile de cele mai multe ori in locuintele lor private si functioneaza inclusiv ca politie judecatoreasca, putand aplica amenzi pina la valoarea de 15 franci sau sa emita ordine de retinere, arest, pe o periada de 5 zile. In anul 1958 tribunalul de pace este inlocuit cu ”Tribunal d’instance“, corespondentul judecatoriei. Institutia tribunalului de pace este prezenta si in cele 2 cantoane de est ale Belgiei, in  Luxemburg si anumite cantoane Elvetiene (din 1995 si in Sudtirol). 2. Repere de ordin general ale sistemului german Entitatea in sistemul juridic german o aduce anul 1877. Ceea ce nici unul dintre imparatii germani nu a reusit pina la acea data este organizarea juridica unitara. Acest lucru devine posibil prin emiterea Legilor Imperiului (Reichjustizgesetz). Sub aceasta titulatura se regasesc toate actele normative emise in 1877 si intrate in vigoare  un an mai tarziu, respectiv la 1 octombrie 1878, si care contin reglementari ale principalelor ramuri de drept, respectiv: - Codul de procedura civila – Zivilprozessornung (ZPO) - Codul de procedura penala – Strafprozessordnung (StPO) - Organizarea justitiei – Gerichtverfassungsgesetz (GVG) - Dreptul insolventei – Konkursorsdnung (KO). Acestea se completeaza cu acte normative corelative cum ar fi normele referitoare la exercitarea profesiei de avocat, legea costurilor de judecata s.a. Reglementarile de ordin procedural civil sunt cuprinse in lucrarea mai sus amintita (ZPO), culegerea initiala fiind cunoscuta si sub titulatura “mama tuturor regulilor procesuale”. Necesitatile actuale  de ordin politic, economic si social, conduc spre adoptarea asa numitei EGZPO. Incepand cu 1999 Germania se pregateste pentru adoptarea noii monede euro, proces care se reflecata in emiterea de actele normative succesive, acestea culminand cu reforma sistemului juridic german din 2002. De interes pentru subiectul tratat este de fapt culegerea de acte normative “Einführungs Gesetz in Zivilprozessordnung” (EGZPO) (rom. ”introducere in procedura civila”) prin care legiuitorul german statueaza normele actuale. Lucrarea contine principalul izvor de drept al materiei pe care o vom trata in cele ce urmeaza. Punctul de plecare este art. 15 din EGZPO (BGBI 1999 S 2400 f) care deschide posibilitatea landurilor germane de a apela la procedura de mediere. Conform articolului mai sus amintit, procedura de mediere anterioara primei instante  este obligatorie in cazul litigiilor care au ca obiect raporturi juridice patrimoniale a caror valoare nu depaseste suma de 750 de euro, in anumite litigii intre vecini, precum si in litigiile care au ca obiect raporturi juridice pesonale, mai precis dreptul la onoare in cazul in care nu i s-a adus atingere prin mijloace media (TV, radio, presa). Din cele 16 landuri ale Germaniei, 9 introduc obligativitatea medierii ca masura anterioara procesului jurisdictional, acestea fiind Bayern, Baden-Wurttemberg, Brandenburg, Hessen, Niedersachsen, Nordrhein-Westfalen, Saarland, Sachsen-Anhalt, Schleswig-Holstein [1]. Intorcandu-ne la subiectul anuntat, vom trata aceasta tema din perspective legislativa adoptata de landul Baden-Wurttemberg. 3. Terminologie – considerente etimologice Atat din punct de vedere semantic cat si ca efect juridic, trebuie facuta o delimitare foarte clara intre termeni, prelucrarea conflictelor distingandu-se de operatiunea de negociere. Ca idee de principiu, metoda de prelucrare a conflictelor este negocierea, doua parti aflate pe pozitii adverse incearca de cele mai multe ori sa ajunga fara ajutorul tertilor la un acord. Totodata termenul de ”negociere” este folosit si in situatiile in care partile sunt sustinute de avocati in incercarea de a se intelege. Trebuie de asemenea adaugat ca negocierea poate avea finalitati nenumarate, in negociere se folosesc tehnici si strategii manipulative in atingerea scopului propus (competitive negotiation strategy), dar ca substrat vorbim de o colaborare, iar nu de un litigiu in sine. Termenul mediere este folosit in tarile in care engleza este limba oficiala si descrie situatia prin care o terta persoana, fara competanta de a decide in conflictul partilor, isi da concursul, ajuta la rezolvarea acestuia. Scopul principal al medierii este ceea ce numim “win win – solution”, principiu diametral opus de caracteristicul “totul sau nimic” din procesul civil. Ca o paranteza, termenul “mediere” s-a instituit, respectiv s-a statornicit, cu precadere in materie de drept familial, la separare si divort. Arbitrajul – “Schiedverfahrens” – este termenul prin care se descrie medierea in raporturile de natura economica. 4. Prezentarea legii – notiuni generale Legea medierii conflictelor  (“Streitschlichtungsgesetz”) a fost emisa la data de 28.06. 2000 si a intrat in vigoare la data de 01.10.2000, fiind publicata in Monitrul Oficial Baden-Wurttemberg 2000 S. 470. In acceptiunea legiuitorului, inlocuirea regulilor conflictuale aplicabile in instanta cu alternativa medierii poate preintampina actiunea in justitie, in ipoteza in care cel putin teoretic o rezolvare consensuala, respectiv acordul de vointa al partilor in anumite spete, poate avea in fapt o cadere mai mare decat impunerea unei hotarari judecatoresti. Medierea obligatorie este vazuta ca o solutie pentru usurarea instantelor, scaderea costurilor si nu numai. In introducerea brosurii de prezentare a legii emisa de catre Ministerul Justitiei al landului Baden-Württemberg (prin departamentul de presa) in anul 2004, Ministrul de Justitie al landului,  prof. dr. Ulrich Goll  afirma “Ceea ce in Statele Unite al Americii si pentru vecinii nostrii din Europa din Tarile de Jos  este de la sine inteles ar trebui sa devina si pentru noi rutina. In acest mod se poate ajunge la acalmie juridica, angajandu-se propria raspundere in negociere a cetatenilor nostrii.” [2]. In ceea ce ne priveste, am dori sa facem trimitere la modelul american, raportat la metodele de a media situatiile conflictuale de orice natura. In America anilor 80, in California, timpul de asteptare la declansarea actiunii in justitie in materie civila ajungea pana la 4 ani [3]. In Minnesota (Saint Paul) a luat fiinta, in 1976, Conference on the Causes of Popular Dissatisfaction with the Administration of Justice, asa numita Pound Conference. Coincidenta sau nu, 2 ani mai tarziu, presedintele Tribunalului Suprem al Germaniei, Ernst Benda, semnaliza un deficit in ceea ce priveste implicarea personala a oponentilor intr-un conflict. 5. Procedura propriu-zisa Conditii formale Procedura este obligatorie (cu derogarile legale) numai in cazul in care partile au sediul locativ, social sau resedinta in Baden-Württemberg, in raza de actiune a aceleiasi judecatorii. Regulile enuntate de lege sunt structurate pe 3 teme principale care se refera la: A. Persoana mediatorului B. Organizarea, configurarea procedurii de mediere C. Atributiile in cadrul sectiei de mediere. A. In Baden-Württemberg medierea este condusa de avocati. Conform art. 3 alin. 2 din lege, judecatoriile trebuie sa puna la dispozite o lista cu mediatorii inscrisi precum si cu sectiile de mediere. B. Conform art 1, legea se aplica in urmatoarele situatii: - in litigiile avand ca obiect raporturi juridice patrimoniale a caror valoare nu depaseste suma de 750 de EURO; - in actiuniile in pretentii privitoare la transportul substantelor de utilitate publica pe proprietate privata (gaz etc.), sediul materiei fiind art. 906 BGB (C. civ.); - actiuni revendicative legate de servituti si superficii; - litigiile in care partiile se afla in relatii de vecinatate, cu exceptia cazurilor in care cel putin una dintre parti este persoana juridica [4]; - in litigiile avand ca obiect atingerea drepturilor personale, privitoare la onoarea persoanei, cu conditia ca lezarea acesteia sa nu fi fost facuta prin canale media (TV sau radio). C. Cat priveste organizarea sectiilor de mediere legea cuprinde prevederi referitoare la alcatuirea acestora, personalul si atributiile acestuia. Astfel, personalul sectiilor de mediere de pe langa judecatorii este format din grefieri in a caror sarcina cad urmatoarele responsabilitati: - inregistreaza cererea de mediere a solicitantului; - numeste un mediator; - distribuie cauza catre unul dintre mediatorii din lista, dupa un sistem prestabilit in principiu; - transmite mediatorului cererea, precum si data la care aceasta a intrat spre prelucrare; - arhiveaza protocolul. Atributiile ce decurg direct din procedura propriu-zisa cad, evident, in sarcina mediatorului. Astfel, acesta: - transmite paratului cererea de mediere a reclamantului; - citeaza partile la sedinta de mediere, la sediul avocatial sau in alta locatie aleasa; - conduce procedura de negociere propriu-zisa, avand ca scop final ajungerea la un consens; - redacteaza protocolul care contine intelegerea partilor; - elibereaza adeverinta cu privire la esecul medierii daca aceasta nu a avut loc in interiorul unui termen de 3 luni. Conditii de fond si de forma cu privire la cererea de mediere Conform art. 5 din lege cererea de mediere trebuie depusa de catre reclamant la sediul sectiei de mediere de pe langa judecatorie in  forma scrisa sau verbal (caz in care personalul sectiei de mediere va documenta acest lucru printr-un protocol). Cererea trebuie sa contina numele si adresa partilor, scurta prezentare a spetei, stadiul actual, obiectul cererii si trebuie semnata de catre reclamant si/sau reprezentantul legal al acestuia. Citarea partilor Mediatorul este obligat sa citeze (ora si locul) partile prin sistemul de posta cu confirmare de primire, paratul primind un exemplar din cererea si pretentiile reclamantului, si, in acelasi timp, sa expuna efectele juridice ce decurg in cazul neprezentarii. Prevederile legate de prezenta partilor sunt cuprinse la art. 8, dupa cum urmeaza: - se prevede obligativitatea prezentei personale a partilor; - derogarile se refera la: cazul in care se deleaga o persoana care este in masura sa clarifice situatia, cazul persoanelor juridice care se prezinta prin reprezentantii legali, cazul parintilor, in calitate de reprezentanti legali ai copiilor; - partile pot apela la serviciile de specialiatea ale unui avocat; - in cazul unei absente motivate se procedeaza la o noua intalnire. Efectele juridice ale neprezentarii partilor In cazul in care reclamantul nu se prezinta fara a motiva absenta intr-un interval de o saptamana anterior termenului stabilit pentru mediere, cererea se considera respinsa; in acest caz nu este obligatorie adeverinta care sa ateste ca medierea nu a avut succes. In cazul in care paratul anunta inainte de termenul stabilit pentru mediere, in forma scrisa, faptul ca nu va lua parte la acesta, reclamantul nu mai trebuie sa se prezinte la sediul mediatorului; in acest caz incercarea de mediere este considerate fara succes. In cazul neprezentarii paratului la mediere, fara o motivatie scrisa intr-un interval de o saptamana dupa data la care ar fi trebuit sa aiba loc medierea, se presupune ca acesta nu a dorit sa ajunga la un consens, caz in care se elibereaza o adeverinta reclamantului care sa certifice lipsa de success a incercarii de conciliere. Procedura propriu-zisa Medierea nu are loc in sedinta publica, cu exceptia cazului in care partile au convenit contrariul. Negocierea se desfasoara oral; in cazul in care este intrerupta, din orice motive, se convine la o noua intalnire fara obligativitatea citarii partilor. Cat priveste proba cu martori, aceasta nu trebuie administrata dupa regulile tribunalului; martorii pot fi audiati in cazul in care sunt adusi la negociere cu preluarea costurilor de catre partea interesata. Cu acordul partilor, chiar in lipsa acestora sau a reprezentantilor legali, pot fi luati in considerare martori. Cat priveste obligatia de arhivare a inscrisurilor generate de procedura de mediere, acestea trebuiesc pastrate si arhivate pe o perioada de 5 ani de catre mediator. Taxa de mediere Taxa de mediere este perceputa de mediator si reprezinta un sistem progresiv, dupa cum urmeaza: - in cazul in care nu are loc procedura de mediere, mediatorului ii revine suma de 80 euro plus TVA; - in cazul in care are loc procedura de mediere, fara a se ajunge insa la un consens, mediatorului ii revine suma de 100 euro plus TVA; - in cazul in care prin intermediul mediatorului se ajunge la o intelegere mediatorul este renumerat cu suma de 130 euro plus TVA. 6. Arbitrajul din perspectiva Uniunii Europene In aprilie 2002 Comisia Europeana a dat publicitatii Cartea Verde cu privire la procedura de aplanare a litigiilor. In iulie 2004 a emis lucrarea “Codul deontologic al Mediatorilor” (Verhaltenskodex für Mediatoren) care a fost primit cu mare entuziasm de catre persoanele de specialitate. Directiva 2008/52EG a Parlamentului European (21 mai 2008) reglementeaza aspecte ale medierii in materie civila si societara. 7. Concluzii La 10 ani de la emiterea legii pe care succint am prezentat-o in randurile de mai sus, la Berlin, in data de 19 iulie 2010, Ministrul Justitie din Germania declara: “Intr-o societate de drept in continua schimbare, caracterizata printr-un simt conflictual ridicat, posibilitatiile generate de mediere ar trebui sa castige cat mai mult loc.”. In ceea ce ne priveste, consideram ca intelegerea voluntara a partilor este preferabila. Hotararile judecatoresti, fiind impuse partilor, de cele mai multe ori nu concorda cu vointa acestora, care ar putea fi adusa la un numitor comun prin simplul fapt ca aplanarea conflictului nu se desfasoara intr-un mediu formal. Un alt avantaj al medierii este antrenarea raspunderii partilor, o implicare mai mare a acestora. Totodata, consideram ca nu trebuie neglijate implicatiile de ordin psihologic legate de increderea care se acorda partilor in administrarea rationala a conflictului; partile sunt influentate la nivel subtil de gandul ca ”pacea” sta in mainile lor. [1] Din punct de vedere constitutional fiecare bundesland este o republica parlamentara, cu propria constitutie (pe langa Constitutia Germaniei – Grundgesetz), propriul guvern si ministri la nivel de land; propriul prim-ministru, reprezentanta la Bund (Parlament) in Berlin, proprie legislatie in domenii specifice cum ar fi cultura, invatamantul, politia si altele. [2] Angajarea raspunderii cetatenesti in negociere este modelul japonez in materie de arbitraj. [3] In aceeasi perioada, respectiv mai 1983, in Germania, Helmut Kohl, la primul sau discurs de guvernare, pleda pentru necesitatea medierii anterioara adresarii in prima instanta. [4] Germania are reglementari legale distincte, prin acte normative distincte (Nachbarschaftsgesetz), care completeaza prevederiile Codului civil, in ceea ce priveste raporturile de vecinatate. Landul Baden-Württemberg a fost primul land german care a emis o lege de reglementare a raporturilor de vecinatate. Prima versiune,  aparuta in 14.12.1959, reglementeaza dreptul constructiilor invecinate, al culturilor/plantelor invecinate, norme de granituire s.a. Romina Pollyanna PASCU-MARIAN avocat, Baroul (Camera Avocatilor) Karlsruhe mediator, Judecatoria Karlsruhe Gheorghe PASCU-MARIAN consilier economic extern